Putem defini “Câmpul” ca fiind acel spațiu cuantic, magnetic, invizibil, atemporal și fără spațiu, unde fiecare mișcare, frază sau transformare este asimilată de toți cei care participă intrând în rezonanță. Rezonanța este ca un fel de undă care transferă informația fără a fi nevoie să o comunicăm verbal și se transmite sub formă de vibrație tuturor componentelor prezente în câmp în acel moment, ca o prezență vie și disponibilă. Cu fiecare variație în câmp, membrii grupului percep emoțiile, senzațiile și sentimentele unui individ care aparține grupului, fie că îl cunosc sau nu.
Investigația fenomenologică
„Tot ceea ce se află în adâncul inconștientului sfârșește prin a se manifesta în exterior.” (Carl Gustav Jung)
Pentru a face vizibil câmpul morfic, pentru a intra în rezonanță cu conștiința colectivă (invizibilă ca non-materie), se folosește așa-numita „investigație fenomenologică”. Aceasta este o metodă de investigare a evenimentelor care au avut loc, de tipul „fainomai” (care din greacă se înțelege ca manifest, apar). Este o investigație care se bazează pe suspendarea judecății. Aceasta înseamnă că nu trebuie neapărat să acceptăm ca adevăr pur ceea ce se întâmplă, ci, uneori, să rămânem în dubiu.
Știind că ceea ce percep cu simțurile mele și ceea ce îmi apare nu trebuie neapărat să fie identic cu ceea ce s-a întâmplat, trebuie pur și simplu să observăm comportamentul celor care reprezintă problema pentru a da glas și corp la ceea ce se investighează, concentrându-ne asupra evenimentelor care apar, fără să judecăm sau să ne oprim asupra cuiva în mod special.
Hegel spunea că „Fenomenologia este știința conștiinței” și se caracterizează printr-un dezechilibru între cunoaștere și adevăr.”
Pentru Husserl, conceptul fundamental era cel de intenționalitate, nevoia de fidelitate față de fenomene în redescoperirea unei experiențe eliberate de toate încrustările pe care prejudecățile le-au depus în ea. Pentru el, „experiența nu se dovedește pe sine, ci se arată pe sine” în puritatea sa.
Grație așa-numitei „reduceri fenomenologice”, întreaga lume este redusă la esență pură. „Fenomenologia este o știință a fenomenelor pure care se dăruiesc neîncetat conștiinței„.
În abordarea prin constelații, se pune accentul pe evenimentele fenomenale care ne apar cu o „privire pură”, lipsită de judecăți, preconcepții și intenții. Este ca o întoarcere la lucrurile în sine, la esență.
Scurt istoric al psihogenealogiei
Termenul de „psihogenealogie” a fost atribuit psihanalistei franceze Anna Ancelin Schutzenberger, care a pornit inițial de la ideea lui Alejandro Jodorowsky.
Prin termenul de „psihogenealogie”, ea a dorit să definească „o metodă de investigație care utilizează instrumente din diferite surse pentru a identifica influențele strămoșilor asupra vieții descendenților, în vederea rezolvării conflictelor ridicate de influențele acestora„.
Psihogenealogia, numită și cercetare transgenerațională, își propune să considere proiectul de viață al unei persoane ca fiind rezultatul sarcinilor compensatorii ale destinului familial, pe care aceasta le-a primit încă din momentul conceperii. Principalul instrument al psihogenealogiei este genograma sau genosociograma, care ‘ne permite să înțelegem funcționarea sistemului familial dintr-o perspectivă sistemică, să evaluăm conexiunile din punct de vedere intergenerațional. Datorită citirii unei genograme, descoperim dinamica funcționării arborelui nostru genealogic, ceea ce face posibilă deslușirea acelor motive inexplicabile, cum ar fi: repetarea accidentelor corespunzătoare anumitor date, eșecuri repetate la locul de muncă în ciuda ocupării și a competenței, eșecul de a avea copii sau de a menține relații cu un partener, repetarea ciclică a evenimentelor. Acest lucru ne ajută să eliberăm blocajele și rezistențele, temerile și insatisfacțiile, dar și anumite boli. Arborele nostru genealogic ne oferă toate informațiile de care avem nevoie pentru a putea începe un proces de eliberare personală, abandonând conflictele noastre pentru a atinge un nivel natural de dezvoltare pe care, din păcate, îl ținem reprimat.” (Anne Schutzenberger).
Conflictele nerezolvate din familiile noastre se reflectă în dificultățile noastre. Încă de la venirea noastră pe lume, părinții au proiectat asupra noastră tot felul de dorințe emoționale sau intelectuale care sfârșesc prin a ne programa viața.
Copiii nu au de ales decât să accepte ceea ce li se transmite, să se identifice cu aceste proiecții care se transformă apoi într-o grea responsabilitate care îi va însoți pentru tot restul vieții.
Dacă devenim conștienți că, de cele mai multe ori, expresiile, credințele, prejudecățile și temerile noastre nu sunt ale noastre, ci aparțin strămoșilor noștri, iar noi, din iubire, le reproducem cu fidelitate: numai atunci ne putem schimba limbajul, atitudinile și modul de a ne comporta față de ceilalți.
„În mod complet inconștient, părinții, bunicii, strămoșii noștri ne lasă moștenire probleme nerezolvate, traume nedigerate, secrete de nedescris. Atunci când lucrurile sunt lăsate nespuse, corpul trebuie să le exprime: aceasta este somatizarea. Corpul copilului, al copilului, al nepotului sau al strănepotului, indiferent de vârstă, devine vocea strămoșului rănit în „cuvântul” traumei sale. Devine atunci necesar să „scoatem scheletul din dulap” și să decodificăm rănile nevindecate pentru a le trata apoi, pentru a ne elibera, în sfârșit, de frigul pe care ele l-au adus.” (Anne Schutzenberger).
Lucrând asupra arborelui genealogic, văzând și devenind conștienți, putem învăța să facem deprogramări care ne vor permite să depășim aceste identificări cu personajele din arbore și să ne eliberăm de situațiile de supunere. Pentru a face acest lucru, trebuie să rezonăm cu inconștientul arborelui genealogic.
