În gol descoperim esența
A fi autentic înspăimântă, dacă încetezi să depinzi, vei descoperi cine ești cu adevărat.
Ne obișnuim cu zgomotul, cu vocile care ne înconjoară, cu prezența constantă a cuiva. Ne obișnuim să nu ne simțim singuri, să umplem fiecare spațiu gol cu sunetul altei suflete, cu ecoul unor cuvinte adesea lipsite de sens. Ne obișnuim cu căldura unei companii, chiar și atunci când aceasta ne sufocă, ne strânge, ne face prizonieri. Dar nu ne dăm seama de asta, pentru că frica de singurătate este mai puternică decât dorința de libertate. Și astfel rămânem dependenți, înlănțuiți de ceea ce credem că nu putem pierde.
Devenim dependenți de afecțiune, de prezența constantă a cuiva care să ne spună că totul va fi bine, care să ne țină de mână când tremurăm, care să ne liniștească atunci când noaptea devine prea întunecată. Devenim dependenți de gălăgie, de râsete forțate, de conversații goale care ne induc iluzia că suntem vii. Devenim dependenți de lumea exterioară pentru că ne este prea frică să ne uităm în interior și să descoperim deșertul sufletului nostru neascultat.
Dar în liniște ne regăsim pe noi înșine. În gol descoperim esența. În absență înțelegem ceea ce contează cu adevărat. Dependența se naște din nevoie, din angoasă, din frica de a nu fi suficienți dacă nu suntem văzuți, dacă nu suntem iubiți, dacă nu suntem căutați. Dar cine caută în afară nu va găsi niciodată înăuntru. Și cine nu găsește înăuntru nu va fi niciodată liber.
Narcisiștii trăiesc din această foame a celorlalți. Se hrănesc din rănile celor care nu știu să fie singuri, se agață de nesiguranțele celor care se tem de liniște. Fără dependenți emoțional, ei nu ar putea exista. Au nevoie de cei care îi urmează, de cei care îi idolatrizează, de cei care se golesc pentru a le umple egoul nesătul. Iar cei care depind, suferă. Suferă pentru că confundă iubirea cu nevoia, atenția cu grija, posesia cu compania sau, și mai rău, cu iubirea! Suferă pentru că le este frică să se piardă, fără să știe că tocmai în izolare se pot regăsi.
A fi autentic înspăimântă. A nu te conforma, a nu te mulțumi, a nu te supune duce inevitabil la singurătate. Iar singurătatea sperie. Dar tocmai acolo, în liniștea unui suflet care nu mai caută distrageri, redescoperim adevărata noastră natură. Acolo, bătăile inimii redevin ale noastre și nu un ecou al dorințelor altora. Acolo, libertatea se manifestă nu ca o absență, ci ca o prezență pură și neatinsă: a noastră.
Rădăcinile acestei dependențe se află în familie, în educația primită, în cultura în care am crescut. Suntem produsul unor amintiri străvechi, al unei conștiințe colective care ne modelează încă de la naștere, al unui inconștient familial care ne leagă de destinele celor care au fost înaintea noastră. De multe ori, fără să ne dăm seama, reproducem tipare de dependență din iubire și loialitate față de familia noastră, rămânând prinși în dinamici care, de fapt, nu ne aparțin.
Datorită constelațiilor familiale, putem explora aceste legături invizibile, putem recunoaște dacă nevoia noastră de dependență provine din trecut și dacă repetăm tipare moștenite. Prin această conștientizare, ne putem elibera de lanțuri invizibile, putem onora trecutul nostru fără a fi prizonierii lui și, în cele din urmă, putem alege libertatea de a fi noi înșine.
Dacă ai curajul să rămâi în tăcerea ta, dacă încetezi să depinzi de zgomot și te abandonezi ascultării, vei descoperi cine ești cu adevărat. Vei descoperi că nu ai nevoie de permisiunea nimănui pentru a exista. Că nu te-ai născut pentru a umple golurile altora, ci pentru a-ți umple propriul univers interior.
Și atunci nu vei mai căuta afecțiune, ci adevăr. Nu vei mai căuta companie, ci autenticitate. Nu vei mai căuta zgomot, ci pace.
Și abia atunci vei fi cu adevărat liber.
